Jumătate dintre vehiculele verificate de RAR anul trecut erau neconforme

Registrul Auto Român a verificat, anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic, 67.807 vehicule, în toată ţara, iar în urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre vehiculele verificate erau neconforme şi circa 3.500 (circa 5%) de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în anul 2018, prezentau pericol iminent de accidente.

Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate, precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.

La nivelul Bihorului , RAR-ul a verificat, anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic 2460 vehicule dintre care 31 prezentau pericol iminent de accident. 47,12% dintre masinile controlate în judeţ prezentau neconformităţi.

În urma verificarilor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate 523 de amenzi contravenționale, au fost retrase 358 de certificate de înmatriculare.„Rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni”, transmite Roxana Dima, purtătorul de cuvânt al RAR.

Distribuie informația
Alte știri