La multi ani, Emeric Jenei! Antrenorul care a castigat cele mai mari trofee din fotbalul romanesc implineste 80 de ani

În 1986, Steaua, antrenată de Emeric Ienei câștigă trofeul suprem al echipelor de club.  Astazi, inegalabilul antrenor, stabilit la Oradea, implineste 80 de ani iar cel mai important ziar de sport din Romania ii dedica un numar special. „Emeric Ienei este inainte de orice un om bun”, scrie Catalin Tolontan despre cel care a condus-o pe Steaua la Sevilla in celebra finala castigata impotriva Barcelonei.

„Numai un om bun se poate bate de la egal la egal cu cei mari fără să se teamă în miezul înfruntării și fără să se fălească în anii care au trecut și în toți cei care se vor rândui fără să-l poată egala cineva”, compelteaza editorialistul GSP.

Emeric Jenei s-a nascut in 22 martie 1937,la Agrișu Mic. Între 1957-1969 a jucat la FC Steaua București, echipă pentru care a marcat 7 goluri. În anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca antrenor al echipei FC Steaua București, al cărui lot era format la acea vreme din Helmuth Duckadam, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anton Weissenbacher, Dumitru Stângaciu, Ilie Bărbulescu, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Constantin Pistol, Gavrilă Balint, Victor Pițurcă, Marin Radu II și Lucian Bălan. Pentru această performanță a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă.[2][3]
Între 1986-1990 a fost antrenorul echipei naționale de fotbal a României.

În prezent trăiește la Oradea.

picture-Emerich-Jenei-la-multi-ani.jpg-638-358-1-85

Distribuie informația
Alte știri