Licitație publică pentru concesionare de parcele în Cartierul Tineretului

Primăria Municipiului Oradea organizează a VII-a sesiune a licitației publice cu strigare pentru concesionarea a 22 parcele de teren, cu suprafața de 250 mp fiecare, situate în Oradea, zona Calea Clujului – Cartierul Tineretului, în vederea construirii de locuințe familiale. Prețul de pornire a licitației (redevența) este de 5,00 lei/mp/an, pasul de strigare fiind 1,00 leu.

Data limită de depunere a ofertelor este 23 aprilie 2019, ora 09:00. Plicurile, închise şi sigilate cu documentele de calificare, vor fi deschise de către Comisia de licitație în data de 23 aprilie 2019, ora 13:00, Sala Mică a Primăriei municipiului Oradea, Piața Unirii nr. 1, et. I.

Informațiile și documentația de atribuire, respectiv cererea de participare, planșa cu parcelele, lista parcelelor de teren și instrucțiunile privind licitația pot fi vizualizate accesând site-ul www.oradea.ro – Informații de interes public – Secțiunea Licitaţii.

Distribuie informația
Alte știri