Lucrări întârziate și fără polițiști de frontieră, la Aeroportul Oradea. „Ne cerem scuze!”

„În momentul de față, la Aeroportul Internațional Oradea sunt în desfășurare lucrările de modernizare și extindere, ceea ce afectează și terminalul vechi. Toate aceste disfuncționalități sunt independente de aeroport, datorate
întârzierii finalizării proiectului de investiții. Conducerea R.A. Aeroportul Oradea face permanent presiuni asupra constructorului pentru a finaliza într-un timp cât mai scurt lucrările.

Totodată, începând cu data de 17.06.2019, conform măsurilor luate de conducerea IGPF, se va reduce semnificativ numărul personalului din cadrul Biroului IGPF Aeroport Oradea, ceea ce va duce, de asemenea, la îngreunarea
procesării pasagerilor.

Din aceste motive, ne cerem scuze pentru disconfortul creat pasagerilor și îi asigurăm că facem tot posibilul să creăm condiții decente de procesare. Containerele montate provizoriu asigură condițiile minime necesare pentru
pasageri și anume: sunt dotate cu aer condiționat, scaune, grupuri sanitare, cabine Poliția de Frontieră, loc pentru fumat etc.”

Distribuie informația
Alte știri