Marea artistă Margareta Pâslaru la aniversarea a 75 de ani de viaţă şi 60 de ani de carieră artistică

Cântăreaţă de muzică uşoară şi populară, compozitoare şi textieră, actriţă de teatru şi film, Margareta Pâslaru s-a născut la 9 iulie 1943, în Bucureşti. Şi-a făcut debutul, elevă fiind, în muzica uşoară, în 1958, la un eveniment care a avut loc la Casa de Cultură Griviţa Roşie. Acolo a fost descoperită de Ileana Pop, care realiza transmisii TV de la Casa de Cultură, în care apare şi Margareta. În acea perioadă a obţinut Premiul I pe Capitală, la Festivalul artiştilor amatori, conform stiri.tvr.ro.

A studiat pian, balet, pictură, cursul de perfecţionare de pe lângă Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă (Ministerul Culturii), la clasa Cameliei Dăscălescu. Sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad a fost bunicul Margaretei Pâslaru.

“Vocea amplă şi timbrul grav al Margaretei îi inspiră atât pe compozitorii clasici ai muzicii uşoare, precum Henry Mălineanu, George Sbârcea, Camelia Dăscălescu, Aurel Giroveanu, Edmond Deda, Nicolae Kirculescu, cât şi pe cei tineri pe atunci – Temistocle Popa, Florin Bogardo, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Marius Ţeicu. Au fost 65 de compozitori care i-au încredinţat creaţiile lor”.

Fiind implicată în acţiuni umanitare, interpreta a filmat în 2010 un clip publicitar, în cadrul campaniei ”Şcoala te face mare”, pentru a descuraja abandonul şcolar. În septembrie 2009, Crucea Roşie Română lansează proiectul ”Banca de Alimente” implementat în ţara noastră la iniţiativa Margaretei Pâslaru care a „importat” conceptul. Pentru implicarea sa în acest proiect de succes, în 2011 a primit Trofeul „Crucea Roşie 135 ani de Umanitate”, în acelaşi an fiind numită şi Ambasador al Anului European al Voluntariatului 2011 în România.

Motto-ul după care s-a ghidat Margareta Pâslaru în aceste activităţi umanitare este ”în tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim ‘numele’ spre binele altora”.

Distribuie informația
Alte știri