Măsuri privind îmbunăţirea accesului cetăţenilor la serviciile publice comunitare. COMUNICAT Prefectura Bihor – VIDEO

Începând cu 1 februarie 2017 intră în vigoare Legea nr 1/2017 prin care sunt eliminate următoarele taxe: (voi face o trecere în revistă a acelor taxe care sunt sub incidenţa şi directa legătură cu MAI, respectiv cu Instituţia Prefectului):
va deveni gratuită – aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ

Din costul pașaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, și tariful suplimentar pentru eliberarea pașaportului simplu temporar,100 lei.
În aceste condiţii, costul pașapoartelor potrivit noilor reglementări va fi:
Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani) – 258 lei, faţă de 280 lei cât era în trecut.
Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) – 234 lei, faţă de 256lei cât era în trecut.
Pașaportul simplu temporar (cu valabilitate 1 an): – 96 lei, faţă de 218 lei cât era în trecut.
Taxă pentru eliberare de adeverinţă – 0 lei (faţă de 22 lei)

Tot prin efectul Legii 1/2017 vor eliminate total următoarele taxe :
– Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei;
– Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 lei;
– Taxă examinare persoane cărora le-a fost anulat permisul de conducere, precum şi persoane care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere – 84 lei;
– Taxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusive – 60 lei;
– Taxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei;
– Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei;
– Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei;
– Tarif perceput pentru înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei.

Printre cele mai importante taxe în prezent, ce vor dispărea din 1 februarie 2017, se regăşeşte timbrul de mediu. Concret, actul normativ care reglementează taxa auto pentru autovehicule, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013, va fi abrogat, măsură ce va conduce, potrivit iniţiatorilor legii, la „impulsionarea tranzacţiilor în domeniu şi reducerea timpului necesar achiziţionării unei maşini”.

În acest sens, Instituţia Prefectului judeţului Bihor vine în sprijinul cetăţenilor şi le asigură un sistem online de programare în vederea înmatriculării sau oricărei alte operaţiuni solicitate a fi efectuate în cadrul Serviciilor Publice Comunitare de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor , respectiv de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor.
Astfel că, începând cu data de astăzi, 30.01.2017 de la ora 0,00 cetăţenii care doresc să apeleze la cele două servicii se pot programa online.
Totodată, facem precizarea faptului că, există şi varianta, pentru cei care nu doresc să apeleze la programarea online, pot să se programeze prin obţinerea unui număr de ordine zilnic între orele 8-8,30.
Instituţia Prefectului judeţului Bihor doreşte să reducă disconfortul cetăţenilor care apelează la serviciile publice comunitare, însă totodată are în vedere menţinerea ordinii şi transparenţei prelucrării documentelor ţinând cont şi de capacitatea efectivă de lucru care este de aproximativ 200 persoane/zi în cazul serviciului de înmatriculări şi aproximativ de 160 persoane/zi în cazul paşapoartelor.
Suntem deschişi la o bună colaborare între cetăţean şi Instituţia Prefectului judeţului Bihor şi aşteptăm sugestii în vederea optimizării serviciilor publice.

PAŞI DE URMAT PENTRU A SE PUTEA PROGRAMA:
ACCESEAZĂ SITE-UL
www.prefecturabihor.ro
Daţi click pe secţiunea:
REZERVĂRI ON-LINE
INTRAŢI ÎN MENIU
SELECTAŢI :
PROGRAMARE ON-LINE
SELECTAŢI SERVICIUL DORIT
SELECTAŢI LOCALITATEA/GHIŞEU
SELECTAŢI ORA, DATA, ZIUA ŞI ALEGEŢI DISPONIBILITATEA ÎN VEDEREA PROGRAMĂRII
INTRODUCEŢI NUMELE, NUMĂRUL DE TELEFON ŞI EMAIL PENTRU A PRIMI CONFIRMAREA PROGRAMĂRII

Distribuie informația
Alte știri