Meteorologii au emis o informare de ninsori și ploi valabilă pentru zonele de munte. In Crisana va fi polei

Informarea este valabilă începând cu data de 21 februarie, ora 05:00 și expiră la 22 februarie, ora 10:00. În intervalul menţionat, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10…15 l/mp şi pe arii restrânse peste 25 l/mp, conform meteoromania.ro.

La munte şi în Maramureş vor predomina ninsorile şi, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, în Munţii Apuseni şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, se va depune strat nou, consistent de zăpadă. În Crişana şi Transilvania se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Temporar vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze de 50…60 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.

Distribuie informația
Alte știri