Ministerul Agriculturii: Roşiile româneşti existente în prezent pe piaţă sunt sigure pentru consum

Roşiile româneşti existente în prezent pe piaţă sunt sigure pentru consum, iar analizele realizate pe probe luate de la producătorii înscrişi în programul de sprijin pentru tomate nu au relevat depăşiri ale limitelor maxime admise privind reziduurile de pesticide, informează vineri Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
A fost prelevat un număr de 329 probe, din mai multe judeţe din ţară, din care 243 au fost analizate, iar 86 sunt în lucru.

„Autoritatea asigură consumatorii că roşiile existente pe piaţă la această dată, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum, inspectorii fitosanitari constatând că au fost respectate tehnologiile de cultură. Acţiunile de control vor continua în toată ţara”, se menţionează în comunicat.

Ministerul Agriculturii a anunţat, la începutul lunii iunie, că un număr de 214 beneficiari ai acestui program şi-au primit deja banii, în sumă totală de 3 milioane lei. Totodată, alte 1.757 de dosare se află în lucru, urmând ca după alimentarea conturilor MADR, banii să ajungă direct la fermieri, preciza pe 6 iunie MADR într-un comunicat remis AGERPRES.

Foto: economica.net