Minivacanţa de Sfânta Maria: Ce program au instituţiile, Poşta şi băncile

Instituţiile publice sunt închise pe tot parcursul minivacanţei de Sf. Maria (15-19 august), în timp ce Poşta şi câteva bănci vor deschise joi şi vineri (16-17 august), arată comunicările acestora, centralizate de MEDIAFAX.

Excepţie fac doar inspectorii APIA, care vor lucra în aceste zile, efectuand controlul la faţa locului pentru Cererile Unice de Plată eşantionate la controlul pe teren în cadrul Campaniei 2018.

Registrul Auto Român anunţă că ziua de 16 august va fi recuperată de angajaţii RAR prin prelungirea programului în perioada 20-24 august 2018, astfel: în zilele de 20, 21, 22, 23 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 18.30, iar în ziua de 24 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 14.30; ziua de 17 august 2018 va fi recuperată de angajaţii RAR prin prelungirea programului în perioada 27-29 august, astfel: în zilele de 27, 28, 29 august programul va fi de la 8.00 la 18.30.

Compania Naţională Poşta Română informează că în ziua de joi, 16 august şi vineri, 17 august, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru, iar sâmbătă, 18 august, vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă.

Distribuie informația
Alte știri