Moment emoţionant la Vatican, de Florii. Un român a rostit una dintre rugăciuni

La slujba de Florii de la Vatican, oficiată de Papa Francisc, a avut loc un moment unic. În timpul Sfintei Liturghii, un român a rostit una dintre rugăciuni, în limba naţională. Peste un miliard de catolici din întreaga lume sărbătoresc astăzi Floriile care marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. Românul stabilit de ceva timp in Italia a rostit „Rugăciunea universală” sau „Rugăciunea credincioșilor” pentru papa și toți episcopii Bisericii Catolice.

Gestul Suveranului Pontif are loc în contextul pregătirilor pentru apropiata călătorie apostolică a Sfântului Părinte în ţara noastră. Papa Francisc va ajunge în România pe 31 mai şi va sta aici trei zile. Vor avea loc 3 Sfinte Liturghii, 8 discursuri în fața autorităților politice și religioase, beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri și o întâlnire cu comunitatea romă în doar trei zile foarte intense. Vizita are loc la 20 de ani după cea a Papei Ioan Paul al II-lea.

Foto: adevarul.ro

Distribuie informația
Alte știri