O dumbraveanca de Bihor, echipata cu transmitator GPS, a ajuns in Zambia. Cat timp a durat zborul spre tarile calde

De o jumatate de an, specialistii Grupului Milvus urmaresc, prin satelit, o dumbraveanca din Otomani, Bihor, pe care au montat un dispozitiv GPS, în cadrul proiectului ROLLER LIFE. Otilia, asa cum i-au dat numele, a parcurs peste 6.000 de km de la locul de cuibărit ajungand pana in Zambia. Femela a stat in Romania pana in iulie, apoi s-a mutat pentru doua luni in Parcul Național Kiskunság din Ungaria.

Asa cum arata monitorizarea de pe satellitetracking.eu, Otilia a început migrația în data de 10 septembrie. După două zile, pasarea a transmis deja coordonate din Egipt, de unde,  și-a continuat drumul, spre sud,  dupa un repaus de cateva zile.  Aproape doua luni,  Otilia a profitat de hrana abundentă din Sudan, pe perioada anotimpului ploios.  Apoi, in doar șase zile,  a trecut de zona pădurilor tropicale, a mai stationat cateva zile in Congo iar de doua saptamani este in Zambia.

De la începerea migrației, dumbraveanca de Otomani a parcurs peste 6.000 de km, traversând zece țări.

Dumbrăveanca are talia unei stăncuțe (lungime: 30-32 cm), cu anvergura aripii de 66-73 cm. Capul, gâtul și partea inferioară sunt albastru turcoaz iar spatele castaniu. În zbor devin vizibile supraalarele aripii, care sunt albastre, cu o regiune violetă în zona umerilor și remigele, care sunt negre.

Prin proiectul de monitorizare a pasarilor,  Grupul Mivus urmareste conservarea dumbrăvencei în Bazinul Carpatic și asigurarea conservării favorabile pe termen lung a acestor populații. Proiectul a inceput in 2014 si pana in 2020 au loc activitati de creare a locurilor de cuibărit adecvate în Ungaria și România, recondiționarea și îmbunătățirea locurilor de hrănire, promovarea și popularizarea practicilor de gospodărire a terenurilor prietenoase dumbrăvencii în siturile Natura 2000.

Bugetul proiectului este de 5 milioane euro din care contribuție UE: 75%).  Alte informatii despre proiect sunt publicate pe site-ul http://rollerproject.eu/ro.

sf: Olah Zoltan.

Distribuie informația
Alte știri