O tânără polițistă din Bihor e campioană națională la atletism

Timp de 3 zile, la Pitești a avut loc etapa finală a Campionatului de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne. Sute de angajați din cadrul M.A.I. s-au întrecut în mai multe discipline sportive, pe Stadionul Municipal „Nicolae Dobrin” din Pitești.

„Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost reprezentat de subinspector de poliție Bogdan Georgiana Diana, de 29 de ani, din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care, în urma probelor parcurse, s-a clasat pe locul I la proba de săritură în lungime, la categoria sub 30 de ani, reușind această performanță cu o săritură ca a măsurat 4,77 m ”, transmite comisar șef IPJ Bihor, Alina Dinu.

Pasiunea pentru sport a tinerei polițiste este dublată de aptitudinile fizice evidente, aceasta antrenându-se suplimentar în permanență, pentru a obținere performanță. De altfel, în cursul anului 2018, aceasta a ocupat locul al II- lea al podiumului, tot la proba de săritură în lungime, în cadrul aceleiași competiții, în anul 2017 s-a clasat pe locul al III- lea, în anul 2016 pe locul al II – lea, reușind în cursul acestui an performanța de a deveni „Campionă Națională”, clasându-se pe locul I, în cadrul exigentei competiții organizată de Ministerul Afacerilor Interne.

Distribuie informația
Alte știri