Oradea va sarbatori o zi a diasporei si in aceasta vara

Primăria Municipiului Oradea și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, în colaborare cu Fundația Romanian Business Leaders va organiza si in aceasta vara „Ziua Diasporei – Oradea te așteaptă!” Intalnirea este programata in data de 16 august, in cadrul proiectului RePatriot prin care romanii plecati in strainatate sunt incurajati sa se intoarca acasa.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, autoritatile vor să sublinieze in acest fel rolul important pe care il are Diaspora atât in dezvoltarea mediului de afaceri cât și al orașului.

Manifestările pentru sărbătorirea Zilei Diasporei, vor începe de la ora 10:00, in Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea, unde va avea loc Conferinţa „Oradea te așteaptă!”. În cadrul acesteia, Municipalitatea dorește să înțeleagă care sunt măsurile pe care cei care locuiesc în diaspora, le văd necesare pentru ca Oradea să devină suficient de motivantă in vederea întoarcerii românilor acasă.
La eveniment vor fi prezenți reprezentanții echipei RePatriot.

Sărbătorirea Zilei Diasporei va continua cu o intâlnire de socializare de la ora 12:00, la o cafenea din Cetatea Oradea, unde orădenii veniți acasă în concediu, antreprenori locali și toți cei care vor să fructifice oportunitatea cooperării cu Diaspora și administrația locală, vor avea ocazia să schimbe impresii din experiența proprie.

Cei care vor sa se incrie o pot face printr-un email cu subiectul “Oradea te așteaptă!” la adresa contact@adlo.ro sau office@repatriot.ro.

Un eveniment similar a avut loc in Oradea si in 2017.

Distribuie informația
Alte știri