Orădeni pe podiumul Campionatului Național de Sambo pentru seniori – ediția 2018

Laszlo Szoke și Dan Fâșie, sportivi legitimați la secția de judo a CSM Liberty Oradea, au urcat pe podiumul Campionatului Național de Sambo pentru seniori – ediția 2018. Evenimentul s-a desfășurat la București.

Laszlo Szoke a devenit campion al României și a obținut medalia de aur în proba de 68 kilograme, iar Dan Fâșie a terminat concursul pe pozitia a doua, fiind medaliat cu argint în limitele categoriei 74 kilograme masculin.

La aceeasi competiție orădencele Lorena Podelenczki(acum legitimată la Arad) și Petras Patricia, de la JC Liberty LPS Bihorul, sunt ocupantele locului 1 la 72 și respectiv 60 kilograme feminin.

Sambo este o disciplină ce îmbină o combinație între judo și jiu-jitsu japonez, shuai jiao chinez, bukh barilda mongol, wrestling și box francez, kokh armen, chidaoba gruzin și trântă moldovenească.

Distribuie informația
Alte știri