Orădenii sunt invitați în lumea Thaliei, la o nouă premieră

Trupa Iosif Vulcan pune în scenă „Capcana lui Hamlet”, adaptare după Nedialko Yordanov, în regia lui Petru Vutcărău. Premiera va avea loc duminică, 13 ianuarie, de la ora 19:00, în Sala Mare.

Textul „Uciderea lui Gonzago”, care stă la baza spectacolului „Capcana lui Hamlet”, este, la rândul său, inspirat din tragedia shakespeariană „Hamlet”, și prezintă o variantă diferită și îmbogățită a evenimentelor de la curtea castelului Elsinore, centrată pe condiția artistului.
Traducerea textului este realizată de Elvira Rîmbu, concepția regizorală îi aparține lui Petru Vutcărău, iar scenografia este semnată de Oana Cernea.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Richard Balint (Charles), Elvira Rîmbu (Elisabeth), Petre Ghimbăşan (Benvolio), Răzvan Vicoveanu (Henric), Denisa Vlad (Amalia), Pavel Sîrghi (Sufleurul), Sorin Ionescu (Polonius), Consuela Egyed (Ofelia), Alin Stanciu (Horatio), Sebastian Lupu (Călăul), Ciprian Ciuciu (Hamlet), Igor Lungu (Un spion, Un torţionar).

Textul „Uciderea lui Gonzago” a mai fost montat la Oradea în anul 2010, spectacolul cu același nume având, însă, doar câteva reprezentații care s-au jucat la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.