Pădurea Craiului creşte pe harta turismului european

„Bunul gospodar îşi face iarna car…”, iar bunul promotor de destinaţie turistică se duce la târguri de profil. De aceea, ecodestinaţia Pădurea Craiului a fost prezentă la două dintre primele târguri de turism ale începutului de an.

„Fair for Special Journeys”, de la Amsterdam, şi „Reiselivsmessen”, din Oslo, sunt două evenimente relativ mici ca amploare, destinate în special tur-operatorilor şi vizitatorilor interesaţi de drumeţie, ciclism, plimbări în natură, tururi culturale sau de observare a faunei.

Bogdan Papuc, preşedintele Asociaţei de Ecoturism din România (A.E.R.), spune despre evenimentul de la Amsterdam că, din perspectiva oportunităţilor, a fost unul peste aşteptări. „Ca tendinţe de dată recentă, sunt căutate destinaţii mai apropiate, în Europa, cu impact negativ mai mic decât zborul cu avionul, la care se poate ajunge uşor, fie şi pentru numai câteva zile de vacanţă.” Un alt aspect interesant este acela că vizitatorii standurilor A.E.R. s-au dovedit a fi turişti interesaţi de experienţe şi mai deloc în căutarea unor posibilităţi punctuale de cazare.

Fiindcă nu este la prima întâlnire cu turiştii din Oslo, Diana Popa, reprezentanta Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (C.A.P.D.D.), a putut să constate că interesul norvegienilor pentru România a crescut simţitor. „Curiozitatea este cuvântul care defineşte cel mai bine atitudinea celor care au trecut pe la standul Pădurii Craiului. Au fost turişti care mi-au spus că au colindat toată lumea, dar România rămâne o pată gri pe harta vacanţelor lor. Transilvania este interesantă ca destinaţie turistică pentru amatorii de drumeţii, mountain-bike şi viaţă rurală.” Activitatea „Visit Romania”, o agenţie de turism norvegiană, condusă de un român, confirmă tendinţele. În ultimii doi ani, creşterea numărului de clienţi a fost „foarte mare”.

Ecodestinaţia Pădurea Craiului a putut fi prezentă la cele două târguri de turism datorită sprijinului financiar acordat de Romanian-American Foundation şi de Fundaţia pentru Parteneriat.

Florin Budea

Distribuie informația
Alte știri