Parcul Industrial I Oradea va avea peste doi ani o creșă și o grădiniță

S-a semnat contractul de execuție privind construirea unei creșe și a unei grădinițe în Parcul Industrial I. Valoarea contractului este de 5 milioane de lei, fără TVA.

Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație.

Prin intermediul acestei investiții se dorește edificarea unei clădiri noi, având ca destinație propusă servicii educaționale de tip creșă și grădiniță pe un amplasament aflat în proprietatea Municipiului Oradea, localizat pe o parcelă din Parcul Industrial I din str. General Gheorghe Mărdărescu.

În cadrul acestei noi clădiri, organizate pe 2 nivele (P+E), au fost propuse amplasarea a 2 clase de creșă și 1 clasă de grădiniță la parter respectiv 3 clase de grădiniță la etaj, toate prevăzute cu dormitoarele aferente. Va exista si o sală de gimnastică precum și una multifuncțională.

Suprafața terenului disponibil pentru investiție este de 4116 mp, suprafața construită propusă este de 1216,15 mp, suprafața utilă totală este de 1881,18 mp, iar suprafața desfășurată de 2292,97 mp.
Numărul de locuri din fiecare clasă a fost stabilit la 20 de copii, atât pentru grupele antepreșcolare cât și pentru cele preșcolare, ținând cont de solicitările venite din partea companiilor și angajaților din Parcul Industrial 1.

Durata de realizare a investiției este de 25 de luni, din care o lună proiectarea și 24 de luni execuția lucrărilor.

Distribuie informația
Alte știri