Parte din manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române au loc în Cetatea Oradea

Dupa şedinţă publică festivă din Sala de Festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, unde a avut loc ceremonia de avansare în gradul profesional următor a poliţiştilor bihoreni şi premierea polițiștilor cu rezultate profesionale deosebite, evenimentul dedicat exclusiv publicului s-a mutat în Cetatea Oradea. Sunt prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii bihoreni.

De asemenea, în Cetatea Oradea au loc: expoziţia de fotografie „100 de ani de poliție în județul Bihor”, în Muzeul Cetății Oradea – Poliția Bihoreană în imagini și documente de la 1918 până în prezent; jocuri și concursuri din domeniul prevenirii criminalității, dedicate copiilor; prezentarea dotărilor autolaboratorului criminalistic, cu suportul de specialitate al poliţiştilor criminalişti bihoreni; expoziţie cu armamentul şi tehnica din dotarea Poliţiei Bihorene; standuri de documentare-informare în cadrul căruia vor fi distribuite pliante, broşuri şi alte materiale de promovare a profesiei de poliţist şi cu conţinut educativ – preventiv.

De la ora 12.00 sunt programate demonstraţii și exerciții tactice ale luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, dar şi demonstraţii de abilităţi ale unităţii canine a Poliţiei Bihorene.

Distribuie informația
Alte știri