Pensionarii îşi primesc banii mai devreme în această lună

Pensionarii îşi primesc banii mai devreme în această lună. Până la Crăciun, toţi beneficiarii vor intra în posesia sumelor alocate, anunţă Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Astfel, “drepturile de pensie din sistemul public precum şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie. Drepturile restante se vor plăti în întervalul 19 – 22 decembrie”, menţionează reprezentanţii Ministerului.

În cazul celor care nu vor fi acasa plata se face până la data de 28 decembrie, la ghişeele poştale.
Drepturile achitate prin intermediul băncilor vor fi încasate de la aceeaşi dată, respectiv 14 decembrie.

Distribuie informația
Alte știri