Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica de Sfânta Maria

Biserica prăznuieşte astăzi Adormirea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mare, sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni. Potrivit tradiţiei, în momentul în care Dumnezeu a hotărât să o cheme la El pe Maica Domnului, a înştiinţat-o despre acest lucru prin intermediul unui înger, cu trei zile înainte, pentru a se pregăti în vederea mutării la cer.
Atunci, ea a împărţit celor săraci veşmintele şi bunurile sale şi, după ce s-a recules în acelaşi loc de pe Muntele Măslinilor, unde se rugase şi Iisus Hristos în Joia sfântă, s-a întors acasă pentru a-şi da sufletul.

În Panteonul românesc, celebrarea Fecioarei Maria, denumită Sântămăria Mare – la Adormire (15 august) şi Sântămăria Mică – la Naştere (8 septembrie), este foarte importantă, cele două sărbători fiind legate de înnoirea timpului la Anul Nou Biblic, din preajma echinocţiului de toamnă.

Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria. Dintre aceștia, aproximativ 1,8 milioane sunt femei. Dintre femeile care îşi serbează joi onomastica, 1.398.464 se numesc Maria, 273.454 Mariana, 51.620 poartă numele Marinela şi alte 31.149 Mioara. De asemenea, 25.947 de femei au numele Marina, 25.447 se numesc Marilena, 10.834 Mărioara, 1.685 Măriuca şi 162 Măria. De asemenea, e sărbătoare mare și pentru 310.751 de bărbaţi care poartă numele Marian, 102.620 care se numesc Marin şi 3.332 care au primit nunele de Marinică.
Tuturor celor care azi poartă aceste frumoase nume, le dorim din toată inima un sincer „La mulți ani”.

foto: voceatransilvaniei.ro

Distribuie informația
Alte știri