PNL amână validarea candidaţilor pentru europarlamentare. Un bihorean e pe poziţie eligibilă

Liberalii nu vor valida, în şedinţele BEX şi BPN de luni, lista candidaţilor pentru europarlamentare, pentru că actualii eurodeputaţi, înscrişi în competiţie pentru un nou mandat, nu vor putea participa la reuniuni, deoarece vor fi la Bruxelles, au declarat surse politice, pentru mediafax.ro.

Nici bihoreanul Vasile Blaga, unul dintre candidaţii eligibili la europarlamentare nu poate participa, din motive personale, la reuniunile de luni ale forurilor statutare ale PNL, iar un alt candidat Gheorghe Falcă nu va fi prezent din cauza unor probleme de sănătate, primarul Aradului fiind internat în spital, potrivit surselor menţionate.

Vasile Blaga

Audierea candidaţilor pentru europarlamentare şi validarea listei liberalilor vor fi amânate cu aproximativ două săptămâni. PNL-istii mizează pe obţinerea 10 locuri de eurodeputaţi la alegerile care vor avea loc pe 26 mai, însemnând un scor al PNL între 25 şi 30%. Configuraţia listei partidului condus de Ludovic Orban ar fi următoarea: Mircea Hava, Siegfried Mureşan (europarlamentar PNL), Vasile Blaga, Cristian Buşoi (europarlamentar PNL), Daniel Buda (europarlamentar PNL), Adina Vălean (europarlamentar PNL), Gheorghe Falcă şi Dan Motreanu.

Distribuie informația
Alte știri