PNL: Consiliul Județean își bate joc de banii bihorenilor

La sfârșitul acestei săptămâni, în zona de nord a județului Bihor, firma ce are contract cu Consiliul Județean pentru reabilitarea drumurilor județene derulează lucrări de așternere de covoare asfaltice pe drumurile județene. Joi și vineri firma asfalta drumul județean ce traversează comuna Tăuteu, în satul Bogei, cu toate că porțiunea peste care se așternea covorul asfaltic era în bună stare – fără nicio groapă, pe porțiunea respectivă fiind tras recent un covor asfaltic.

În condițiile în care o bună parte dintre drumurile județene arată ca după război, este anormal să-ți bați joc de banii județului, atâția câți sunt, trăgând strat peste strat de asfalt acolo unde nu se justifică sub nicio formă, numai pentru că primarul comunei unde se întâmplă acest lucru este din același partid cu președintele Consiliului Județean Bihor.

PNL Bihor condamnă această risipă de bani publici și cere conducerii Consiliului Județean să oprească imediat lucrările care nu se justifică. Solicităm ca lucrările de reabilitări să fie făcute cu prioritate pe drumurile județene grav deteriorate. Singurele criterii după care trebuie reabilitate drumurile sunt cele legate de gradul de degradare și de numărul de mașini care le tranzitează. Este inacceptabil ca an de an să se asfalteze în aceleași comune după criterii politice, iar în alte comune drumurile județene să fie practic abandonate.

Câteva exemple de drumuri județene care sunt într-o stare dezastruoasă și unde în afară de cârpeli nu s-a făcut nimic:
Drumul județean pe ruta Belfir – Cociuba Mare – Șoimi
Drumul județean pe ruta Oșorhei – Copăcel
Sacalasău-Derna-Popești, zona comunei Derna
DN Brusturi – Săliște – Derna, zona de pe teritoriul comunei Spinuș
DJ 795 pe porțiunea Tinca – Râpa
Biroul de presă PNL Bihor

Distribuie informația
Alte știri