Pompierii bihoreni s-au alaturat campaniei „Let’s Do It, Romania! Iata ce au facut

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor s-a alăturat, şi în acest an, proiectului „Let’s Do It, Romania!”, un număr de 130 de pompieri militari din cadrul instituţiei noastre participând la campania naţională de responsabilizare a populaţiei cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător.

Astfel, sâmbătă, 24 septembrie 2016, începând de la ora 09.00, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, Detaşamentului de Pompieri Marghita, Detaşamentului de Pompieri Salonta, Secţiei de Pompieri Beiuş, Staţiei de Pompieri Ştei şi Staţiei de Pompieri Săcueni au acţionat pentru curăţarea mai multor zone din judeţul Bihor: malurile Crişului Repede în municipiul Oradea (atât pe uscat, cât şi pe apă, cu bărcile din dotare); Valea Nimăieşti; Crişul Negru, pe raza municipiului Beiuş; Pădurea Delani; malul Crişului Negru şi zona de agrement de pe raza localităţii Ant;  pârâul Eger; un lac şi spaţii verzi din localitatea Săcueni şi un lac din zona oraşului Ştei.

În urma acţiunilor de igienizare a locurilor menţionate, cei 130 de pompieri militari bihoreni implicaţi în campanie, coordonaţi de şeful Serviciului Logistic al inspectoratului, Colonel Bortoş Nicolae, au adunat peste 270 de saci de deşeuri.

Distribuie informația
Alte știri