Pompierii militari au intervenit, în primele opt luni ale anului, în medie la 42 de misiuni pe zi

Pompierii militari au intervenit, în primele opt luni ale anului, în medie la 42 de misiuni pe zi, faţă de 34,75 misiuni în aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat, joi, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, Sorin Caba. Din cele 10.097 de misiuni, 1.911 sunt intervenţii în situaţii de urgenţă, 6.475 ale echipajelor SMURD şi peste 1.700 de exerciţii şi recunoaşteri în teren.

La incendii, sunt înregistrate 344 de cazuri, tot un număr mai mare decât anul trecut, majoritatea la proprietăţi individuale (clădiri şi mijloace de transport) şi în proporţii aproape egale în mediul urban şi rural.

Numărul persoanelor salvate a crescut la 46, dar sunt înregistrate şi cinci persoane decedate, comparativ cu trei decese anul trecut. Valoarea estimată a bunurilor salvate din incendii s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă din 2018, fiind în jur de 110 milioane de lei, iar valoarea celor distruse fiind apreciată la peste 6,5 milioane de lei. În anul 2019, pompierii au intervenit în 298 de cazuri provocate de inundaţii.