Premieră. Intr-un spital din Bihor va fi infiintata o secție specială pentru copiii dependenți de droguri

foto/ arhiva

Pentru prima dată în România un spital de stat va trata copiii dependenți de droguri, jocuri sau alcool într-un spațiu special dedicat. Spitalul „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea înființează în cadrul Compartimentului de psihiatrie infantilă, primele trei paturi dedicate exclusiv copiilor cu dependențe.

Medicii sustin ca e nevoie de aceasta sectie in conditiile in care aproape zilnic sosesc pacienti, fie că e vorba de intoxicație cu alcool, sau droguri, etnobotanice sau altele. Fenomenul consumului de substanțe a luat amploare în rândul adolescentilor mai ales in ultimul deceniu. Asa s-a ajuns ca cei mai mici opii intoxicați sa aiba numai 11- 12 ani.

Si Consiliul Județean Bihor urmează să investească în amenajarea unui centru de adicții la Nucet.
Intentia autoritatilor este ca minorii acuți în sevraj să fie stabilizați în urgență, pe cele 3 paturi de la Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”, iar apoi să primească tratament la Spitalul din Nucet.

Distribuie informația
Alte știri