Prima petrecere din an, la ERA Park: Revelionul Copiilor

Se anunță un an nou plin de distracție, la ERA Park. Centrul comercial își invită cei mai mici prieteni la Revelionul Copiilor, o petrecere de zile mari, în care prichindeiii se vor bucura la maximum, pentru a începe noul an așa cum se cuvine.

Revelionul Copiilor se va desfășura duminică, 14 ianuarie, sub cupola complexului, între orele 17 și 20. Va fi o super petrecere, în care cei mici vor petrece cu adevărat și în stilul lor, cu animatori, karaoke, discotecă, dar și alte activități amuzante: jocuri, dansuri, confetti, dar și multe surprize.
Nu vor lipsi, bineînțeles, șampania pentru copiii și tortul, și nici activitățile interesante.

Cei prezenți vor fi provocați să realizeze două mega-colaje foto: unul cu amintirile frumoase ale anului ce tocmai s-a încheiat, iar altul cu dorințele pentru anul 2018. Participarea este gratuită pentru toată lumea, inclusiv pentru părinți!

Distribuie informația
Alte știri