Program prelungit la Cimitirul Municipal începând de vineri, 26 octombrie

În săptămâna dinaintea Zilei Morților, mai exact începând de vineri, 26 octombrie 2018, și până joi, 1 noiembrie 2018, inclusiv, Cimitirul Municipal Rulikowski va fi deschis între orele 8 – 21, Administația Domeniului Public Oradea venind în sprijinul celor care doresc să-și pregătească mormintele pentru Ziua Morților. În 1 noiembrie, accesul auto în Cimitir va fi interzis, cu excepția autovehiculelor care transportă persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă, în baza legitimației care atestă acest fapt.

Ca în fiecare an, săptămâna dinaintea Zilei Morţilor, care se sărbătoreşte pe 1 noiembrie, este una de intense pregătiri, aparţinătorii mormintelor profitând de vremea frumoasă pentru a pregăti locurile unde se odihnesc cei dragi. Pentru a veni în întâmpinarea lor, Administraţia Domeniului Public Oradea, societate care administrează Cimitirul Municipal Rulikowski, anunţă că, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2018, Cimitirul va avea un program de acces prelungit, fiind deschis între orele 8 – 21. În această perioadă, accesul auto va fi permis în schimbul unei taxe de 5 lei, cu mențiunea că, în data de 31 octombrie, intrarea autovehiculelor în cimitir se va face pe poarta principală, iar ieșirea se va face pe poarta dinspre cartierul Europa.

În ziua de 1 noiembrie (cu ocazia Zilei Morţilor), accesul auto în incinta cimitirului va fi interzis, cu excepția autovehiculelor care transportă persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă, în baza legitimației care atestă acest fapt afișată pe parbrizul autovehiculelor. Viteza de deplasare în incinta cimitirului va trebui menținută la maximum 15 km/h, iar parcarea se va face fără a deranja accesul pietonilor şi traficul auto.

Cei care doresc unelte (sape, greble, lopeţi, mături etc.) pentru aranjarea mormintelor le pot obţine la intrarea în cimitir, pe bază de buletin. Tot la intrarea în cimitir va fi amenajat un loc de unde aparținătorii își vor putea procura flori, candele, lumânări sau coronițe în amintirea celor dragi.