Proiect de art-terapie ”ZILE COLORATE”, Liceul Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău

” Nu există modalitate corectă sau greșită în exprimarea emoțiilor prin art-terapie. Nu trebuie să excelezi în pictură sau sculptură. Trebuie doar să te simți liber și să te exprimi liber. Și cine poate face asta mai bine decat copiii.”

În consecință, psihologul școlar Dragoș Olimpia și prof.documentarist Chira Brîndușa, continuând proiectul demarat în octombrie cu o grupă de 65 de elevi, au format o nouă grupă de 31 de elevi din clasele 0-IV , secția maghiară și pe parcursul a două luni de zile, prin întâlniri săptămânale, au ajuns la sufletul acestor copii prin joc, comunicare și relaționare, pictură, modelaj, teatru, dans, ajutându-i pe aceștia să să devină încrezători în forțele proprii.

Finalul acestor întâlniri s-a concretizat într-o expoziție cu lucrările copiilor și o serbare prin lumea poveștilor, serbare la care au participat alături de copii, părinții acestora, cadre didactice și 4 voluntari, elevi de liceu , care s-au reîntors în copilărie pentru o oră.

Proiectul, pornit cu resurse proprii, s-a numărat printre câștigătorii programului ”Bursa Talentelor”, primind astfel finanțare, încurajare și susținere din partea Fundației Comunitare Oradea și a sponsorilor care au crezut în visul nostru: Eberscpaecher, Ecojour, Madrugada, Decitex Ro, Celestica Romania, Optione, Sema Express, Consult Center, Asociația Părinților și Profesorilor „PROEDUCAȚIE” GRI Suplacu de Barcău și alți șapte donatori individuali.

Mulțumim încă o dată sponsorilor, conducerii liceului, cadrelor didactice, părinților, voluntarilor și în mod deosebit copiilor pentru ”Zilele colorate” pe care ni le-au oferit!

Dragoș Olimpia

Distribuie informația
Alte știri