PSD reactioneaza in cazul amenzilor uriase primite de CET : „Administratorul Necula si primarul Bolojan manifestă dezinteres privind asigurarea unui management eficient”

Biroul de presa PSD a transmis astazi punctul de vedere al partidului privind situația gravă în care se regăsește societatea de termoficare din municipiul Oradea – privind neplata contravalorii certificatelor GES la Registrul Unic Consolidat al Uniunii Europene.

 

COMUNICAT DE PRESA

Într-un an în care datoriile orașului au atins un maxim istoric, iar presiunea creditelor de rambursat apasă greu pe umerii orădenilor, orașul nostru este pe cale să mai încaseze o lovitură cumplită. O lovitură cauzată de proasta administrare, culmea, tocmai a acelei companii care i-a făcut pe orădeni să sufere de frig în plin sezon rece.
 
Administratorul special al societății de termoficare, Stănel Necula și primarul Ilie Bolojan nu au învăţat nimic din eroarea din anul 2013, când Administrația Fondului de Mediu a aplicat o primă amandă de peste 33 milioane de euro pentru depunerea cu întârziere a certificatelor verzi, și continuă să acționeze iresponsabil,  în total dispreț față de interesul public și al orădenilor. Cei doi manifestă dezinteres privind respectarea legalității și asigurarea unui management eficient.
 
A falimenta cu bună știință o societate comercială și a încerca să-i lași cu ochii în soare pe cei cărora le datorezi bani, în cazul de față Administraţia Fondului de Mediu și Comisia Europeană, este o practică ilegală și imorală, iar o administrație publică responsabilă nu poate utiliza astfel de ”șmecherii” pentru a scăpa de plata unor datorii și amenzi uriașe, de peste 100 milioane de euro. A miza pe faptul că nici această amendă nu va fi achitată, la fel ca precedenta, datorită situației juridice a societății este o atitudine greșită și nedemnă de o autoritate locală. O administrație responsabilă nu se bazează pe escrocherii și inginerii financiare, ci pe respectarea legalității și conformarea la normele naționale și europene.
 
Cele două amenzi uriașe ale societății de termoficare din Oradea depășesc cu aproape 50% suma efectiv încasată de Primăria Oradea din fondurile europene în actualul mandat și dublează practic datoria publică a orașului. Totodată, România riscă declanșarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene, procedură aplicabilă atunci când un stat membru nu își respectă obligațiile stipulate în legislația europeană. La finalul acestei proceduri, statul român riscă o amendă substanțială care va fi suportată, într-un final, tot din buzunarul contribuabililor români, inclusiv cei din Oradea și județul Bihor.
 
Stăm să ne întrebăm și noi, oare orădeanul de rând ce să înțeleagă din toată această situație?
 
Că, foarte posibil, nu doar soarta Electrocentrale SA a fost pecetluită, dar și soarta orașului și dezvoltarea sa viitoare?
 
Că Primăria Oradea le rade în nas autorităților centrale și instituțiilor europene nesocotind legi și reguli bine știute, în timp ce conducătorii ei pozează în întruchiparea cinstei și legalității?
 
Că, de fapt, administrația Bolojan, prin producătorul local de energie termică, a escrocat în mod sistematic și intenționat autoritățile guvernamentale și europene (Administrația Fondului de Mediu și Comisia Europeană) prin modul în care a gestionat problema certificatelor de poluare?
 
Că Electrocentrale SA, sub comanda omului de încredere al primarului Ilie Bolojan, este un recidivist care nu a depus, în acest caz, niciun certificat verde în contul poluării din 2015?
 
Că dacă ești o societate în insolvență nu mai ai nicio obligație și nu trebuie să respecți nicio regulă?
 
Că din nou, administrația locală nu își asumă nicio responsabilitate și pentru greșeli sunt de vină mereu alții? Oricât ar încerca Primăria să se derobeze de răspundere, orice orădean știe că acționarul unei societăți este direct răspunzător de situația în care se află aceasta.
Distribuie informația
Alte știri