Raportul de forte din Consilul Judetean Bihor nu a suferit modificari. E tot 17-17

Raportul de forte din Consilul Judetean Bihor nu a suferit modificari nici dupa sedinta ordinara de marti, 12 decembrie. Liberalii au refuzat, din nou, sa valideze mandatul PSD-istul Adrian Szatmari, uitand de promisiunea facuta pe data de 18 octombrie.

Atunci, liderul de grup, Ionel Avrigeanu spunea ca asteapta solutia instantei la actiunea formulata de Ana Maria Tiron, privind decizia de-a i se retrage acesteia calitatea de ales judetean. „Daca maine instanta va stabili ca actiunea doamnei Tiron este neintemeiata si ii respinge actiunea, noi in prima sedinta ordinara vom vota consilierul PSD”.

Au trecut doua luni, instanta s-a pronuntat impotriva actiunii fostei PSD-iste, dar PNL-istii au venit cu o alta stratagema, comunicata de consilierul Dacian Foncea, cum ca nu sunt indeplinite conditiile de elegibilitate, postul de ales nefiind liber.

Seful PSD, vicepresedinte al CJ Bihor, Ioan Mang considera ca actiunea PNL-ului e un abuz care trebuie sanctionat de magistrati, iar seful institutiei, Pasztor Sandor sustine ca e in posesia un document oficial din partea Institutiei Prefectului in care se arata ca postul de consilier judetean este vacant. Ramane de vazut daca situatia se va mai putea transa in acest an…

Distribuie informația
Alte știri