Reabilitarea faţadei aripii sudice a Palatului Baroc este aproape finalizată

La Palatul Baroc din Oradea se lucreaza intens. Din luna mai 2018 s-auefectuat intervenţii structurale la şarpantă, ignifugarea elementelor din lemn, schimbarea învelitorii, montarea de paratrăsnet, reabilitarea elementelor decorative de pe faţade (la aripa sudică şi pe faţada principală), tencuieli şi zugrăveli exterioare, respectiv montarea ferestrelor. În prezent se lucrează la restaurarea ancadramentelor de piatră, a gratiilor ferestrelor şi a picturilor murale.

Reabilitarea faţadei aripii sudice a Palatului Baroc este aproape finalizată, lucrându-se în paralel şi pe partea stângă a faţadei principale. În același timp, se lucrează în interior la corectarea unor fisuri în structura de la parter şi la restaurarea frescelor baroce originale descoperite la etajul I.
Reabilitarea Palatului Episcopal costă peste şase milioane de euro, bani care sunt asiguraţi de Guvernul Ungariei prin fundația Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt.

Foto: crisana.ro