Regulament pentru supraimpozitarea clădirilor din centul istoric ce nu respectă aliniamentul stradal și regimul de înălțime stabilit

Începând de joi, 31 mai 2018, se supune dezbaterii publice „Regulamentul privind aplicarea unor cote adiționale de impozitare pentru clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime stabilit.”

Regulamentul este postat pe site-ul Primăriei Oradea, la secţiunea Dezbateri publice.

Obiectivul principal al acestui regulament îl constituie punerea în valoare a fondului construit și îmbunătățirea aspectului urbanistic al Centrului Istoric și al principalelor artere rutiere din Municipiul Oradea, prin atingerea următoarelor ținte:

Valorificarea superioară a patrimoniului construit
Îmbunătățirea condițiilor de circulație pietonală
Creșterea gradului de utilizare a terenurilor situate în Centrul Istoric și pe arterele principale
Cresterea atractivităţii turistice şi investiţionale
Integrarea armonioasă a patrimoniului imobiliar construit.
Obiectul regulamentului îl constituie elaborarea măsurilor fiscale privind aplicarea unor cote adiționale de impozitare pentru clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime stabilit pentru Centrul Istoric și arterele principale din Municipiului Oradea.

Dezbaterea publică va avea loc la Primăria Oradea, în data de 2 iulie 2018, la ora 16.00.

Distribuie informația
Alte știri