Romania va fi reprezentata, vineri, la ONU de o tanara din Oradea

UPDATE: Acesta este link-ul unde o puteti urmari pe Adriana Denisa Stejeran vorbind la ONU. http://webtv.un.org/live-now/watch/24-hour-live-and-pre-recorded-programming/5457875953001

O tanara oradeanca va reprezenta, vineri seara, Romania la Organizatia Natiunilor Unite (ONU), intr-o sesiune speciala transmisa live, incepand cu ora 18 (ora Romaniei). Se numeste Adriana Denisa Stejeran si are 24 de ani. Este singura tanara din Romania care a reusit sa se califice printre finalistii concursului international „Many Languages, One World”.

Absolventa a Facultatii de litere a Universitatii din Oradea si cu master in comunicare multilingva si multiculturala, Denisa este vorbitoare de engleza, franceza, portugheza si spaniola. In urma cu doi ani a castigat si concursul Mot à Monde, organizat de Institutul Francez din Cluj-Napoca in colaborare cu Ambasada Frantei si Agentia Universitara a Francofoniei.

La competitia din acest an „Many Languages, One World” au participat peste 6.000 de tineri din 170 de tari si din peste 1.950 de universitati, conform agerpres.ro. Ei au fost provocati sa scrie un eseu despre lume într-una dintre cele sase limbi oficiale ale ONU: araba, chineza, engleza, franceza, rusa si spaniola. Cei 60 de finalisti au primit ca premiu o excursie platita integral, de doua saptamani, la Boston si New York, cu posibilitatea de a vorbi in sala de sedinte a Adunarii Generale ONU.

Distribuie informația
Alte știri