S-a lansat la Oradea inițiativa cetățenească „Oameni noi în politică”. Video

„Oameni noi în politică” este o inițiativă cetățenească a 17 români, susținută de 26 de organizații civice și 4 partide politice care cred în valori democratice, în libertate și în domnia legii. E o continuare a campaniei „Fără Penali în funcții publice” și a fost demarată în baza Legii 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni.

Inițiativa a fost deja publicată în Monitorul Oficial și are nevoie de 100.000 de semnături pentru a ajunge în Parlament. Aceasta propune:
1) Alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin;
2) Introducerea votului preferențial pe liste de partid (liste deschise), astfel încât cetățenii să poată vota omul pe care îl preferă, iar nu lista impusă de un partid;
3) Dublarea numărului de parlamentari care reprezintă diaspora prin aplicarea normei de reprezentare naționale și cetățenilor români cu domiciliul în afara țării;
4) Românii care trăiesc în afara țării, dar nu au domiciliul în străinătate, să poată vota la alegerile parlamentare la orice secție de votare din străinătate pentru candidații din județul în care își au domiciliul în țară;
5) Eliminarea pragurilor electorale la alegerile locale și europarlamentare;
6) Reducerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri.

În județul Bihor, inițiativa cetățenească de modificare a legii electorale Oameni Noi în politică este susținută de Oradea Civică, Platforma România 100, Partidul PACT pentru România și Uniunea Salvați România.

Mai multe detalii despre iniţiativa cetăţenească de reformă a legislaţiei electorale se pot găsi pe www.oameni-noi.ro. Tot de aici poate fi descărcată lista pentru fiecare judeţ şi sunt menţionate punctele de colectare pentru listele completate

Distribuie informația
Alte știri