S-au pus în vânzare biletele la meciul de Fed Cup România-Elveţia

Federaţia Română de Tenis a pus în vânzare biletele la meciul România – Elveţia (21-22 aprilie), programat la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, preţurile fiind cuprinse între 75 şi 130 de lei.

Pe o comandă pot fi achiziţionate cel mult patru bilete pentru fiecare din cele două zile.Copiii preşcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare a unui bilet valabil.

Întâlnirea dintre România şi Elveţia, meci din play-off-ul Grupei Mondiale, are loc în perioada 21-22 aprilie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu. Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a Fed Cup.

Distribuie informația
Alte știri