Săptămâna Muzicii Clasice debutează la Oradea

În perioada 14 – 23 noiembrie 2017, la Filarmonica de Stat Oradea se desfășoară Săptămâna Muzicii Clasice. Primul concert din cadrul festivalului este oferit de Camerata Michael Haydn, sub bagheta dirijorului César Alvarez, de la ora 19.

„Este prima dată când lucrez cu o orchestră din România şi am rămas surprins de nivelul bun de pregătire al instrumentiştilor orădeni. Ambele programe pe care le voi dirija au o puternică amprentă rusească. Eu am studiat în Moscova, am cântat şi continui să cânt cu orchestre din Rusia şi sunt ataşat de această muzică”, spune dirijorul.

Concertul din această seară se va deschide cu Dansuri populare româneşti, de B. Bartók, va continua cu Simfonia concertantă în Mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, de W.A. Mozart şi se va încheia cu Serenada pentru coarde, op. 48, de P.I. Ceaikovski.Primul concert din seria muzicală, „Camerata Michael Haydn” va avea loc marți, 14 noiembrie, ora 19:00.

Solistii invitati sunt Artur Kaganovskiy (SUA) – vioară și Eszter Szilveszter Kaganovskiy (SUA).
Aceștia vor fi acompaniați de Orchestra de Cameră a Filarmonicii de Stat Oradea.

Distribuie informația
Alte știri