Școala Altfel, la Zoo Oradea și Adăpostul Grivei

Grădina Zoologică Oradea și Adăpostul Grivei s-au numărat printre destinațiile preferate de elevi și cadre didactice în cadrul săptămânii „Școala Altfel”.

Peste 3.000 de elevi au vizitat Zoo Oradea doar în primele trei zile ale săptămânii în care elevii din învățământul primar au marcat „Școala Altfel”, mulți dintre ei din Oradea și alte zone ale Bihorului, dar și din județe precum Satu Mare, Maramureș, Timiș, Hunedoara, Arad, Sălaj, Alba, Bistrița-Năsăud, Mehedinți sau Gorj. Copiii au fost încântați să descopere animalele, să le hrănească pe unele dintre ele, dar și să imortalizeze momentele speciale petrecute aici.

La fel de entuziasmați au fost și elevii din clasa pregătitoare C de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu” din Oradea, care au vizitat, în cursul zilei de marți, 16 aprilie, Adăpostul Grivei. Copiii au fost însoțiți de învățătoarea lor, prof. Simona Bunta, și de câțiva părinți. Cei mici au fost atât de impresionați de cățeii fără stâpân încât unii dintre ei și-au manifestat dorința de a-i lua pe toți acasă. „Eu îl vreau pe cel alb, ba nu, pe cel galben… de fapt, cred că îi vreau pe toți”, a exclamat un elev. „Doamnă, chiar pot cumpăra un câine gratis de aici?”, a întrebat un alt copil, mirat, după ce a aflat că de la Adăpostul Grivei cățeii pot fi adoptați în mod gratuit.

Micuții noștri vizitatori au demonstrat că le pasă de animalele fără stăpân, aducând, cu sprijinul părinților, zece saci de hrană pentru căței. După ce au petrecut momente frumoase admirând și socializând cu animalele, copiii s-au distrat și mai bine la un picnic în părculețul din fața Adăpostului, declarând, la final, că a fost cea mai frumoasă vizită din cadrul săptămânii „Școala Altfel”.

Loredana Buz

Distribuie informația
Alte știri