Șefa de promoție 2017/2018 de la CN Emanuil Gojdu stă la coadă să voteze la Viena

„Nimeni nu pleacă de bine ce este, e fraza pe care am auzit-o cu toții de nenumărate ori, mai ales în ultima perioadă. Doar că, ceea ce uită multă lume, este faptul că nicăieri nu este totul perfect, nicăieri nu merg lucrurile întru totul așa cum trebuie și nicio țară din lumea asta nu este permanent “țara lucrului bine făcut” sau alte asemenea lozinci. Privim mereu însa spre vest, modelul la care sperăm noi să ajungem cândva. De 30 de ani tot ne luptăm și facem, treptat și în ritmul nostru, progrese. Chiar dacă uneori pare că batem pasul pe loc și descurajarea își face din ce în ce mai bine simțită prezența, avem o datorie față de țară, oriunde am fi: să ne exprimăm opinia atunci când avem ocazia pentru că altfel nu avem dreptul să stăm pe canapea în fața televizorului și să ne plângem de cât de rău ne merge. Cu aceste gânduri și cu speranța probabil tipică tineretului, dar totuși cu credința că, la un moment dat, lucrurile vor merge într-adevăr bine, am decis să îmi exercit astăzi primul drept la vot și voi continua să fac asta de fiecare dată când voi avea ocazia”, spune Roxana Corbu Polojințef.

Tânăra oradeancă, șefă de promoție 2017/2018 de la CN Emanuil Gojdu și-a împlinit visul, în care credea de mică. Este studentă la medicină la Viena, un prim mare pas pentru o viitoare carieră de doctor, la fel ca bunicii și mama ei.

Distribuie informația
Alte știri