Seful Federatiei Romane de Judo anunta modificari dupa Europeanul de la Varşovia. Oradeanca, Larisa Florian e in vizor

Federaţia Română de Judo ia măsuri imediat după Campionatul European de la Varşovia, încheiat de delegaţia tricoloră cu o medalie de bronz, la limită în interiorul obiectivului impus, dar departe de aşteptările generale care însoţesc acest sport.

Cozmin Guşă, Seful FR Judo, Cozmin Guşă promite că va încerca să o convingă pe Corina Căprioriu să revină asupra deciziei de retragere, după luna iunie, atunci când fosta campioană europeană de la categoria 57 kg se va căsători.

În plus, Larisa Florian va fi şi ea impulsionată să regăsească drumul spre performanţă. “În acest moment, Larisa este izolată la Oradea, printre băieţii de la tineret. Până în urmă cu 2-3 ani existau fete de nivelul ei la Oradea, acolo unde ea locuieşte cu sora ei şi unde a preferat să râmănă din pricina situaţiei din familia ei. Aceste fete îi permiteau să aibă o pregătire corespunzătoare. Parte din aceste fete s-au pierdut pe drum însă, altele nu mai fac faţă la nivel internaţional major. Noi am luat deja decizia de a o muta de la Oradea, trebuie să mai discutăm cu ea, pentru că deşi este foarte talentată şi muncitoare, ea nu poate avea continuitatea unor rezultate la vârf. Vom rezolva această problemă de potenţial”, promite Guşă.

 

Distribuie informația
Alte știri