Sistemul de management al deșeurilor din Bihor ar putea fi operațional în 2020

Proiectul intitulat Sistem de Management Integrat al Deşeurilor a ajuns la faza de licitație și există un interes mare pentru concesionarea serviciilor, este anunțul venit din partea directorului ECOLECT, Bujor Chirilă. Potrivit acestuia, firmele de profil pot depune oferte până la data de 16 august, iar câștigătorii vor fi desemnați până la finalul lunii septembrie. Dacă nu vor exista contestații, contractele, având o durată de opt ani, vor fi semnate până în 15 octombrie, după care urmează o perioadă de trei luni de mobilizare.

Colectarea se va face, în primă fază, pe cinci fracții: hârtie și carton, plastic și metal, deșeu rezidual (menajer) și deșeu biodegradabil. Conducerea ECOLECT are, însă, în plan ca anul viitor să înființeze puncte de colectare pentru toate tipurile de deșeuri, inclusiv deșeuri voluminoase. „La case colectarea se va face door to door (nr. din ușă în ușă), iar la blocuri se va merge cu platformă de colectare”, a explicat directorul.

Infrastructura de care beneficiază, în acest moment, județul Bihor este una dintre cele mai performante din țară, potrivit conducerii A.D.I.-ului. Și asta deoarece s-au investiti aproximativ 50 milioane euro în acest segment, bani proveniți de la Uniunea Europeană. Astfel, în Bihor există cinci stații de transfer, o stație temporară de stocare, șase stații de stocare, o stație de tratare mecano-biologică și depozitul conform din municipiul Oradea.
Foto: agentianewsbihor.ro

Distribuie informația
Alte știri