Social democratii bihoreni vor sprijini referendumul “pe persoana fizica”

Social-democraţii bihoreni vor sprijini Coaliţia pentru Familie în acţiunile de promovare a referendumului din 6-7 octobrie, însă nu din calitate de politicieni, ci de cetăţeni, spune  liderul filialei, Ioan Mang.

Presedintele PSD Bihor isi justifică demersul afirmând că aceasta “nu a fost o dorinţă a unui om politic, ci a 3,2 milioane de români”.

În opinia sa, cei care contestă referendumul arătând că există o definiţie clară a căsătoriei în Codul Civil greşesc, deoarece „Codul Civil poate fi modificat prin ordonanţă de urgenţă sau de către Parlament fără consultarea populaţiei”.

Modificarea Constituţiei pentru „protejarea” familiei tradiţionale e o garanţie că indiferent cine va fi la guvernare de instituţia căsătoriei şi de familie nu se va atinge nimeni, a mai afirmat Ioan Mang.

El mai spune că social-democraţii vor împărţi pliante ale Coaliţiei pentru Familie şi se vor întâlni cu bihorenii pentru a-i îndemna să meargă la vot.

 

Distribuie informația
Alte știri