Speologi români şi polonezi, la un exerciţiu de salvare în Cetăţile Ponorului din Bihor

Peştera cu cel mai înalt portal din România, respectiv 110 metri, Cetăţile Ponorului, situată în Parcul Natural Apuseni din Bihor, a fost gazda unui exerciţiu de salvare, în cadrul căruia speologii prezenţi, români şi polonezi, au simulat evacuarea unei victime care a suferit o entorsă şi care era şi epuizată fizic şi avea hipotermie, consemneaza agerpres.ro.

„Pe durata echipării peşterii pentru evacuare, victima a fost pusă în punctul cald (un cort care se încălzeşte cu un aragaz portabil n.r.), a primit băuturi calde şi hrană ca să-şi refacă forţele. A primit şi asistenţă psihologică”, a explicat medicul Mircea Galu, membru al Serviciului Salvamont Salvaspeo Bihor.

Complexul carstic Cetăţile Ponorului, în care zona intrărilor este accesibilă turiştilor, are o lungime de şapte kilometri, cu o serie de lacuri şi pasaje în care speologii trebuie să parcurgă râul cu un debit relativ mare, astfel încât salvarea în aceste condiţii devine foarte dificilă, a menţionat, la rândul său, potrivit comunicatului, consilierul tehnic al Serviciul Salvamont Salvaspeo Bihor, Lucian Nistor.

Foto Salvaspeo Romania

Distribuie informația
Alte știri