Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va avea propria sursă de apă geotermală

Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va beneficia, în cursul anului, de o sursă proprie de apă geotermală, folosită în procedurile medicale de tratament, printr-un proiect finanţat din bugetul propriu.

„Anul acesta, vom finaliza proiectul şi vom începe să folosim apa termală din forajul nostru propriu. Ceea ce va duce la nişte economii financiare importante. Vom avea astfel posibilitatea unor alte investiţii pentru pacienţii noştri”, a transmis pentru agerpres.ro, managerul spitalului, conf. univ. dr. Nicoleta Ramona Suciu.

Conducerea spitalului a obţinut în urmă cu trei ani licenţa de dare în administrare privind explorarea resurselor de apă geotermală şi apă minerală terapeutică. „Suntem încă în faza de explorare. În continuare, vom face demersul pentru obţinerea licenţei pentru exploatare „, a declarat Nicoleta Suciu.
Apa termală este folosită pentru efectele sale curative în procedurile de hidroterapie, fiind factorul special de tratament oferit de spitalul din Băile Felix .

În anul 2018, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix a acordat servicii medicale în regim de spitalizare continuă unui număr de 5.638 pacienţi. Pe segmentul de ambulatoriu integrat, au fost înregistrate un număr de circa 8000 de consultaţii.

Distribuie informația
Alte știri