Studenții Școlii de vară internaționale din Oradea, în vizită la Primărie

Aproximativ 20 de studenți din Ucraina, Republica Moldova și România au vizitat Primăria Oradea și au participat la o masă rotundă în sala mare Traian Moșoiu. Au fost însoțiți de universitarii Alina Brihan și Gabriela Goudenhooft, primiți fiind în sala mare de Ionel Vila, secretarul municipiului Oradea, care le-a vorbit acestora despre activitatea Consiliului Local al municipiului, adoptarea hotărârilor de consiliu, componența consiliului, transparență decizională și dezbateri publice.

Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei le-a prezentat Sala Ghişeelor (piramida) și a insistat pe îmbunătățirea relației cu publicul, eliberarea documentelor și reducerea birocrației.
In plus, i-a informat că sala mare și cea mică a Primăriei urmează să intre într-un proces de reabilitare iar etajul 1 al clădirii să fie transformat în muzeu și zonă de vizitare.

La finalul vizitei, studenții au simulat o ședință de consiliu cu propuneri concrete de hotărâri.
Tinerii participă, în perioada 10 – 15 iulie, la Școala de vară internațională Jean Monnet ,,Pregătiți pentru piața muncii”, organizată de Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării din Oradea, în perioada 10 – 15 iulie.

Distribuie informația
Alte știri