Subvenție de 2.250 lei/lună pentru angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu

Angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu primesc subvenție de 2.250 lei/lună. Decizia a luat-o Guvernul, joi, 27 septembrie, informează Mediafax.

Suma acordată anterior era de 1.125 lei, în cazul ucenicilor, și 1.350 lei, în cazul absolvenților, precizează Ministerul Muncii. De asemenea, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (în prezent ISR = 500 de lei, astfel că subvenția nu poate depăși 2.000 de lei).

În același timp, cuantumul primei de activare acordată șomerilor înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj este majorat de la 500 lei la 1.000 lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.

Astfel, prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, se va plăti în două tranșe, 50% în luna următoare lunii în care s-a solicitat acordarea ei și 50% în luna următoare expirării perioadei de 3 luni de la angajare.

Distribuie informația
Alte știri