Toate adresele din România vor fi stocate într-un registru electronic, accesibil fiecarui cetatean

Se va ușura astfel munca oricarei persoane, in momentul in care caută să ajungă intr-un anumit loc. Si asta deoarece nici pe GPS nu sunt înregistrate toate adresele.
La acest moment, de multe ori, chiar și poliția, salvarea sau pompierii întâmpină dificultăți în a ajunge la timp acolo unde este nevoie de ei.

De aceea, fiecare primărie va fi obligată să aibă propriul registru, la care va avea acces toată lumea. Datele vor putea fi disponibile si pe aplicațiile pentru telefon, potrivit Curierul Național.
Programul software al acestui registru a fost finanțat din Fondurile Europene, începând cu anul 2011, costând 2 milioane de euro.

Distribuie informația
Alte știri