Trafic rutier închis total în Piața Unirii, în intervalul 4-9 octombrie

Şoferii vor fi nevoiți să găsească rute ocolitoare în caz că ar avea de trecut prin Piața Unirii, incepand de miercuri seara. Pregătirile pentru Toamna Orădeana sunt motivul.

Nu vor face excepție nici autobuzele și taxiurile, chiar dacă, în mod normal, în weekend, acestea sunt singurele care pot traversa Piața Unirii.

Organizatorii au anunțat că traficul rutier va fi închis total în Piața Unirii începând de miercuri, 4 octombrie, ora 18, până luni 9 octombrie, ora 14:00. Zona va deveni una strict pietonală pentru perioada Toamnei Orădene.

Cei mici dar și cei mari vor avea parte de multă distracție și creativitate în cele 3 zone de distracție și veselie: Cortul copiilor (Atelier de manufactură ceramică, face painting, personaje din desene animate, golf pentru copii, ateliere creative, toate ii asteaptă cu multă culoare și veselie), Carusel cu lanțuri și Fantasy Corner (articole și accesorii vestimentare, tatuaje cu henna, tatuaje temporare dar și un Butic de Toamnă).

Distribuie informația
Alte știri