Trupa Arcadia se pregătește pentru a două săptămână de festival

Săptămâna a doua de poveste începe cu „Parada de personaje și păpuși de basm”, care va avea loc vineri, 25 mai, de la ora 18:00, cu pornire din Pasajul Vulturu Negru. De data aceasta nu-i vom mai da voie vremii să ne sperie și vom merge cu mult curaj să ne întâlnim personajele de poveste favorite.

Sâmbătă, 26 mai, de la ora 11:00, la Sala Arcadia, Hepp Trupp din Ungaria vă invită să vă bucurați de un spectacol minunat, plin de morală, umor, muzică: „Cei trei purceluși”, în care protagoniștii, prin forță comună și istețime, reușesc să îl învingă pe lup.

Duminică, 27 mai, tot de la ora 11:00, la Sala Arcadia, „Pinocchio” își începe lunga călătorie, plină de peripeții și ispite, spre școală, locul unde își poate îndeplini visul de a deveni un băiețel adevărat. Iar pentru a ajunge la destinație, are mare nevoie de ajutorul nostru.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475.

Distribuie informația
Alte știri