„Uite că se poate!” AZVI suplimenteaza utilajele si muncitorii pentru a termina in noiembrie asflatarea DN 76. – VIDEO

Prezent la Oradea într-o vizită-fulger, Sorin Bușe, ministrul Transporturilor, s-a declarat mulțumit atât de calitatea lucrărilor la cele două pasaje supraterane realizate de C.N.A.D.N.R. peste drumul de centură (Ciheiului și Nojoridului -.n.n), cât și de finalizarea acestora înainte cu aproape două luni de termenul inițial.

Pasajul Nojoridului are un stadiu de execuție de 99%. În acest moment, se realizează marcajele rutiere pe întreaga lungime de 630 m. Traficul pe acest pasaj va fi deschis în curând.
Pasajul Ciheiului este executat deja în proporție de 98% și are o lungime de 484 m.

Proiectele tehnice ale celor două pasaje au fost elaborate de Primăria Oradea încă din 2013 şi transmise ulterior către CNADNR pentru efectuarea licitaţiilor de execuţie a lucrărilor.
„Aceste proiecte sunt un exemplu clar de profesionalism, mai ales că terminarea lucrărilor se face cu două luni mai devreme, o dovadă că este posibilă o asemenea mobilizare.”, a declarat Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.

În ceea ce privește DN76, Sorin Bușe a anunțat că italienii de la AZVI au promis vineri, 2 septembrie, suplimentarea utilajelor și a forței de muncă astfel încât termenul de noiembrie 2016 să fie respectat. „Îmi doresc ca în luna noiembrie să fie finalizată calea de rulare Oradea-Deva”, a precizat ministrul.
Domnia sa a venit la Oradea însoțit de Cătălin Honor, directorul general al C.N.A.D.N.R., și Marcel Boloș, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Mai multe detalii privind lucrările la cele două pasaje, precum și ceea ce se întâmplă în prezent pe DN76 și Autostrada Transilvania, puteți afla din materialul video:

Distribuie informația
Alte știri