Un bihorean, la conducerea IGPR cu rang de secretar de stat

Chestorul Ioan Buda a fost numit la conducerea IGPR cu rang de secretar de stat, în condiţiile în care până acum el fusese împuternicit pe această funcţie. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Buda a fost împuternicit la conducerea IGPR în 26 iunie 2018, după ce Cătălin Ioniţă – în prezent şef al Direcţiei Generale Anticorupţie – a cerut să fie schimbat din funcţie la cerere, din motive personale, scrie news.ro.

Ioan Buda este bihorean. Are 54 de ani şi a ocupat funcţia de inspector general al Poliţiei de Frontieră în perioada 2010-2015, ca apoi să fie, până în 2016, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. A revenit la finalul anului 2016 în funcţia de şef al Poliţiei de Frontieră.

Ioan Buda a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca şi are şi o diplomă de studii juridice eliberată de Universitatea Oradea, unde a urmat un curs postuniversitar de Drept Penal şi un master în Administraţie Publică. În 2004-2005, a urmat un curs postuniversitar în management la Academia de Politie „Alexandru I. Cuza” şi tot aici a făcut un master în Managementul Strategic al Afacerilor Interne. În 2010, Ioan Buda a făcut un master la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” – Facultatea de Comandă şi Stat Major.

Foto: adevarul.ro

Distribuie informația
Alte știri